Salut,

Moni Calin aici, cu povești Din alt unghi despre oameni si schimbare.

Ce fain, te invidiez, Moni! mi-a spus într-o dimineață o prietenă la telefon.

Era o invidie pozitivă, nu răutăcioasă, chiar se bucura pentru mine și în același timp își dorea și pentru ea la fel. Eu eram în parc cu cel mic și ne maimuțăream împreună pe acolo, ne bucuram de mișcare în aer liber la o temperatură numai bună.

Puteam să fac asta atunci în acea dimineață pentru că eram la bunici și n-aveam grija prânzului, era asigurat de buni care rămăsese acasă să ne gătească, iar bunu ne-a plimbat și ne-a răsfățat cu tot ce am vrut noi. Și sunt profund recunoscătoare pentru asta – eu una am crescut fără nici un bunic, doar cu mama care le făcea singură pe toate, doar ea știe cum.

Puteam să fac asta atunci în acea dimineață și pentru că nu mai am un program de lucru clasic, de la 9 la 6, și pot să-mi stabilesc eu timpul de lucru după cum consider. Ceea ce vine și cu avantaje, și cu dezavantaje. Dacă nu muncesc, nu câștig. Uneori, chiar dacă muncesc, tot nu câștig, nu imediat. Incertitudinea e mereu acolo. La fel și satisfacția atunci când îmi ies lucrurile mai legat și mai ales  de câte ori reușesc să ajut real un om. Pentru asta am renunțat eu la job, asta are sens pentru mine acum și pentru asta simt că merită efortul pe care îl fac și riscul pe care mi-l asum. Le consider oportunități de creștere și dezvoltare proprie.

Și pot să fac asta și pentru că Andrei s-a hotărât într-o zi să share-uiască și cu alți oameni ce a învățat el de la cei mai buni coachi din lume și de la sutele de oameni cu care a lucrat 1 la 1 timp de mulți ani.

Și pentru că partenerul meu de nădejde din fiecare zi m-a încurajat și m-a sprijinit să pot să investesc niște sute de ore ca să învăț de la Andrei și să practic și încă mă suportă când îl ignor cu căștile în urechi pentru că tot mai am ceva de ascultat și de învățat. Sau niște peer coaching de făcut.

Și tot el m-a încurajat și m-a sprijinit să fac acest salt de la job full time la freelancing ca să acord o șansă reală și întreagă pentru ce îmi place și are sens pentru mine, în loc să fur bucățele de timp de la mine și de la copii ca să fac ce pot pe apucate pe lângă job până noaptea târziu.

Acum stau pe terasă la mine acasă, cu doi câini somnoroși tolăniți la picioarele mele, și adun aceste rânduri, în timp ce ascult liniștea din cartier și muzica mea preferată la pian. Mă gândeam că și pentru asta m-ar invidia prietena mea dacă i-aș spune ce fac eu acum. Poate și tu mă invidiezi. Pare foarte frumoasă și ușoară viața mea acum, și da, chiar este, și sunt recunoscătoare pentru astfel de momente.

Însă nu e mereu doar frumoasă și doar ușoară, asta e ce se vede acum. Și pentru toate astea ca să fie posibile, am lucrat și încă lucrez mult eu cu mine în primul rând să-mi dau voie să visez, să cred că pot, să fac chiar dacă nu-mi iese așa cum aș vrea, să schimb lucruri chiar dacă mi-e greu, să let go multe altele. Și au fost multe zile și nopți de gânduri, emoții de toate felurile, riscuri asumate și mulți oameni implicați în jurul meu. Nu am făcut nimic din toate astea singură. Cele mai rapide realizări s-au văzut după ce am deschis gura ca să spun cu voce tare ce mă doare, ce aș vrea să fie diferit și să cer ajutor. A mai contat bineînțeles și că am avut deschiderea de a primi acest ajutor, chiar și atunci când m-am simțit mică și vulnerabilă și tot ce îmi doream era să mă ascund undeva și să nu mai știu nimic. Și a mai contat că m-am înconjurat de oamenii cu care am simțit că rezonez și că mă pot ajuta, i-am căutat. Pare că mă repet deja 🙂 Mă opresc aici, sigur ai prins ideea.

Un om care se joacă în parc cu copilul lui sau lucrează relaxat de pe terasă sau admiră norii cum se plimbă pe cer este doar vârful iceberg-ului pe care noi putem să-l vedem din afară. Însă icebergul acela nu se înalță singur până acolo, fiecare și-l construiește cât și cum consideră. Da, unii au bunici, unii au noroc, unii au siguranță financiară și unii au …oportunități de învățare. Sigur că ajută să moștenești o cabană gata construită pe la 2000m de la care să pornești să-ți înalți icebergul, dar pot să-ți spun că sigur nu e suficient, știu oameni care au la dispoziție resurse și mai sus de atât plasate, însă nu le sunt de folos pentru că ei se văd pe ei tot acolo jos la poalele muntelui și nu știu cum să-l urce.

Ne e mai ușor să vedem vârful altora și hăul nostru. Astea-s judecăți de valoare la bază, care spun ceva despre noi până la urmă. Dar asta nu le face neapărat ceva rău în sine, mai contează și intenția din spate. Cum ar fi, de exemplu, dacă ți-ai da voie să crezi că poate fi și altfel pentru tine? că ai putea fi cine sau cum vrei tu să fii? Acest dat voie este cam la fel cum îți dai voie să bei apă atunci când ți-e sete, ori de câte ori ți-e sete. Întâi simți că ți-e sete, că vrei ceva de băut și apoi faci ceva pentru a-ți potoli setea, fie ceri cuiva un pahar cu apă, fie te ridici tu și îți torni într-o cană poate cu un strop de lămâie sau aroma ta preferată, fie mergi până la colț și cumperi o sticlă de apă cu minerale și bule poate 🙂 Simplu până la urmă, nimic complicat, deși uneori poate că nu e chiar ușor de ajuns la paharul acela de apă, însă te descurci cumva, nu renunți și mori de sete, nu-i așa?

La 2 luni de la terminarea unui proces de change strategy lucrat împreună, o clientă mi-a scris să-mi spună că a reușit să facă acel ceva pe care și-l dorea de mult timp dar tot nu îi ieșea. Obiectivul procesului nostru nu fusese acel ceva, dar indirect am atins și acel subiect.

Și cu permisiunea ei, citez o fraza din ce mi-a scris atunci, pentru că mi se pare relevant cum a spus-o, a inclus și cheia schimbării acolo, chiar mai multe chei. Mi-a spus așa:

„Este cu siguranta cel mai mare si mai curajos pas pe care l-am facut pentru mine in ultimul timp. Si, cu toate ca nu stiu sigur in ce m-am bagat – stiu doar ca drumul va fi lung – mi-am dat voie sa fiu optimista. Si recunoascatoare ca am putut sa fac asta – de la partea financiara si pana la oamenii pe care i-am avut alaturi si m-au incurajat. Iti multumesc pentru ca ai fost alaturi de mine si ca ai fost cea care a plantat „semintele schimbarii” in discutiile noastre cu rost si cu sens.”

M-am bucurat tare pentru ea și am felicitat-o pentru curajul de a-și da voie și de a acționa 🙂 Ceea ce îți doresc și ție!

Am și o poveste faină să-ți spun în încheiere.

Viața văzută din autobuz

Un om care fugise de la birou ca s-o vadă pe mama lui aflată în spital a luat autobuzul ca să se întoarcă la muncă.

În stație erau un tată cu un băiat de vreo 12 ani. În autobuz, tatăl și fiul se așezară pe ultimele două scaune alăturate rămase libere, iar omul nostru își găsi loc în spatele lor.

După ce au pornit, băiatul își lipi fruntea de geam și începu să strige:

• Uite, tată! Sunt doi pomi în fața casei!

Tatăl privi mulțumit spre ce îi arăta băiatul, care continuă:

• Uite un câine! Și o doamnă grasă care îl plimbă!

Uimit că băiatul avea reacțiile unui copil mic, omul nostru începu să fie atent la conversația dintre tată și fiu.

• Tata, uite cum se mișcă norii pe cer! Și ce mari sunt!
• Da, puiule, uite, ăla seamănă cu o balenă, răspunse tatăl, fericit.
• Iar în față e o clădire cu zece etaje! strigă băiatul, fugind până la cabina șoferului ca să se uite mai bine la un bloc cenușiu oribil.

Omul nostru profită de ocazie ca să intre în vorbă cu tatăl:

• Iertați-mă că îmi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, dar fiul dumneavoastră are comportamentul unui copil mult mai mic. Poate ar trebui să-l duceți la doctor.
• De la doctor venim. De la un doctor foarte bun. Cel mai bun! Băiatul meu era orb din naștere și a făcut un transplant de cornee. Astăzi vede pentru prima oară lumea pe care o știa doar din auzite.

Povești ca să te iubești mai mult – Alex Rovira & Francesc Miralles

Să-ți fie de folos, după cum ai nevoie.

Pe mine știi unde mă găsești dacă simți că a venit timpul să faci o schimbare și ți-ar prinde bine o mână de ajutor, dă-mi un semn.

Îți mulțumesc că ai ajuns cu mine până aici. Feel free to share dacă crezi că poate fi de folos și altor oameni.

Următoarele episoade vin prioritar prin newsletterul Din alt unghi, la care te poți înscrie pe site-ul www.monica-calin.ro, dacă are sens pentru tine să ținem aproape pe subiecte din zona asta de schimbare și echilibristică pe sârmele vieții.

Mersi! 🙂